25 Octombrie 2024Sursa: IPJ Sălaj

PERCHEZIȚII DOMICILIARE EFECTUATE ÎN CADRUL UNUI AMPLU DOSAR PENAL PRIVIND SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNILOR DE DELAPIDARE CU CONSECINȚE DEOSEBIT DE GRAVE ȘI FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

În dimineața zilei de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară în județele Sălaj și Constanța.

Aceste percheziții au fost efectuate în cadrul unui amplu dosar penal, instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău, sub supravegherea procurorului de caz, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri, documente contabile și înscrisuri utile cauzei.

A fost depistat și condus la audieri un bărbat de 44 de ani, din municipiul Constanța, iar în urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat procurorului de caz, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun față de acesta.

Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prejudiciul cauzat fiind estimat la peste 3.000.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub atenta supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în vederea documentării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor cercetate în cauză și pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.