06 Iulie 2018Sursa: I.P.J. Sălaj

Dosare penale pentru conducere fără permis

Patru persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 79 de ani, care au ieşit zilele trecute cu vehiculele la plimbare, fără să deţină permis de conducere, au avut ghinion şi au fost depistaţi în trafic,  de poliţiştii sălăjeni.

La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 8.00, poliţiştii Postului de Poliție Poiana Blenchii s-au sesizat din oficiu, despre faptul că miercuri, 4 iulie a.c., la ora 22.15, un tânăr de 24 ani, din comuna Poiana Blenchii, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Comunal 39, pe direcţia Poiana Blenchii-Gostila, a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula regulamentar. În urma impactului nu au rezultat victime, doar pagube materiale. Verificările fectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere.

În aceeaşi zi, la ora 12.58, poliţiştii şimleuani, în timp ce acţionau pe Drumul Naţional 1H, în localitatea Nuşfalău, au depistat un bărbat de 35 de ani, din comuna Nuşfalău, care conducea mopedul fără a poseda permis de conducere.

Faptă de acest gen a fost constatată, joi, 5 iulie a.c., la ora 16.00, şi de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Crasna. Ghinionist a fost un bărbat de 79 de ani, din comuna Sîg. Acesta a fost identificat în timp ce conducea tractorul fără a deţine pemis de conducere.

Seara, la ora 21.00, poliţiştii zălăuani, l-au depistat pe un adolescent de 17 ani, din Zalău, în timp ce circula cu un ATV neînregistrat/neînmatriculat, pe strada Gheorghe Pop de Băseşti. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În toate cazurile, oamenii legii au întocmit dosare penale pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de Codul Penal.

Zeci de persoane fără permis, depistate în trafic de polițiști

Polițiștii rutieri au depistat în primul semestru din acest an 44 de persoane care au condus vehiculele fără a deține permis de conducere. Alte 21 de persoane au fost depistate în timp ce conduceau vehiculele pe drumurile publice cu permis necorespunzător categoriei din care face pare vehiculul respectiv.

Nu conduce dacă nu deții permis de conducere!

Conform articolului 335 Cod Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat, ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.