SERVICIUL CRIMINALISTIC

 

Șef serviciu: Comisar-şef de poliţie POP DORIN-VASILE

 

telefon: 0260 661285/int. 20195

 

adresă: Strada Unirii, nr. 19, municipiul Zalău

 

Serviciul Criminalistic  execută atribuţiile ce revin poliţiei în domeniul cercetărilor la faţa locului, executării constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor necesare identificării autorilor faptelor antisociale.

 

Serviciul Criminalistic are următoarele atribuții principale:

 

  • îndrumă, sprijină și controlează activitatea criminalistică desfășurată de organele și posturile de poliție din zona de competență;

 

  • efectuează constatări tehnico-științifice și expertize criminalistice, chimice, fizice, biologice, dactiloscopice. În scopul identificării și probării vinovăției făptuitorilor;

 

  •  efectuează cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor stabilite prin ordin;

 

  • organizează și exploatează cartotecile de identificare criminalistică, monodactilare și mod de operare;

 

  • organizează și actualizează colecții criminalistice, care să faciliteze activitatea de identificare operativă a infractorilor;

 

  • asigură întreținerea, funcționarea permanentă și exploatarea eficientă a aparaturii și mijloacelor tehnico-criminalistice din dotare.

 

Biroul de cercetare la fața locului și poliție canină:

 

- efectueaza investigarea tehnico-stiintifica a locului faptei in cazul evenimentelor sesizate pe raza de competenta, la solicitarea organului de politie judiciara/urmarire penala.

 

- efectuează examinări de laborator asupra obiectelor puse la dispoziție de către organul de poliție judiciară/urmărire penală.

 

- participă cu tehnica din dotare la activitățile de prevenire si combatere a fenomenului infracțional.

 

Compartimentul expertize și constatări criminalistice:

 

- efectuează expertize și constatări criminalistice, clasice, în laboratoarele proprii acreditate, în scopul obținerii probatoriului științific, conform legii.

 

- desfășoară testări ale persoanelor, pentru detecția comportamentului simulat, la solicitarea organului judiciar.

 

 

Compartimentul Identificări Judiciare:

 

- desfășoară activități de implementare, verificare și examinare a datelor biometrice prelevate de la persoane, puse la dispoziție de către organul judiciar, conform normelor legale și a procedurilor specifice de lucru.

- efectuează identificări criminalistice ale persoanelor care au creat urme papilare, ridicate din locurile în care au fost comise fapte de natură penală.

 

- efectuează identificări criminalistice pe baza datelor biometrice implementate și stocate în bazele de date criminalistice, ale persoanelor dispărute, persoanelor cu identitate necunoscută și cadavrelor cu identitate necunoscută.

 

 

Experții, specialiștii și tehnicienii criminaliști ai serviciului, participă la întruniri științifice, simpozioane, conferinte, cursuri, workshopuri, pe plan național și internațional, în scopul cunoașterii, dezvoltării și asimilării metodelor moderne din domeniile de activitate.

 

Formulează propuneri pentru completarea, modificarea legislației, a ordinelor, instrucțiunilor și procedurilor care privesc activitatea tehnico-științifică.

 

Realizează studii și experimente pentru îmbunătațirea metodelor tehnico-științifice de cercetare/examinare.

 

Publică articole și referate de specialitate, în reviste sau la întrunirile științifice.