ACȚIUNI PERMANENTE, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
Polițiștii sălăjeni vor fi la datorie, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de minivacanța de 1 Mai.
Zilnic, peste 120 de poliţişti sălăjeni vor fi în teren, pentru siguranța participanților la evenimentele culturale, artistice sau sportive care vor avea loc.
În perioada 28 aprilie – 2 mai a.c., în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Muncii, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj va mobiliza efective suplimentare, iar polițiștii sălăjeni vor fi la datorie și vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare a faptelor antisociale, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Începând de astăzi, în fiecare zi, peste 120 de poliţişti sălăjeni de la ordine publică, poliţie rutieră, arme, economic, investigaţii criminale, transporturi și de la alte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice se vor afla în stradă și în proximitatea locurilor cu un aflux mare de persoane, pentru prevenirea victimizării persoanelor prin diverse infracțiuni, pentru combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Poliţiştii sălăjeni vor acţiona în sistem integrat, împreună cu pompieri, jandarmi și celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, a tâlhăriilor, precum şi pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, urmând a fi efectuate controale în locurile şi zonele de interes operativ.
Se va acorda o atenţie deosebită locurilor cu mare fluenţă de public, în care urmează a se desfăşura manifestări publice, activităţi culturale, sportive, de agrement, târguri, discoteci etc., pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă.
Având în vedere că în această perioadă se înregistrează o intesificare a circulației pe drumurile publice, polițiștii sălăjeni își vor intensifica eforturile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru a veni în sprijinul conducătorilor auto.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii accidentelor de circulație, patrule ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente pe drumurile naționale cât și pe cele județene și comunale, pentru depistarea conducătorilor auto care reprezintă un pericol pe drumurile publice pentru că nu respectă limitele legale de viteză, efectuează depășiri neregulamentare, sau urcă la volan după ce au consumat băuturilor alcoolice sau substanțe interzise.
În scopul reducerii riscului rutier și pentru menținerea unei atitudinii prudente în trafic, pe lângă prezența activă pe întreaga reţea de drumuri din județul Sălaj, polițiștii vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţiile și triajele de cale ferată.
Suntem la datorie, dacă aveți nevoie de ajutor sau sunteți martorii unei fapte antisociale, anunțați cel mai apropiat polițist sau sunați la numărul 112!
*
PENTRU A VĂ BUCURA ÎN LINIŞTE DE MINIVACANȚA DE 1 MAI, POLIŢIŞTII SĂLĂJENI VĂ RECOMANDĂ:
- La cumpărături, în mijloacele de transport în comun:
- În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, în magazine, fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
- Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
- Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
- Acordaţi mai mare atenţie poşetei decât plaselor cu cumpărături, deoarece hoţii speculează această neglijenţă! O geantă atârnată de umăr este întotdeauna la dispoziţia hoţilor.
- Când urcaţi într-un mijloc de transport în comun, nu lăsaţi geanta sau bagajele nesupravegheate în timp ce compostaţi biletul de călătorie sau vă aşezaţi pe scaun!
- În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment! Priviţi cu atenţie persoanele din jurul vostru pentru a reţine cât mai multe detalii despre cei care ar putea să vă sustragă bunuri.
Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi! Dacă observaţi lipsa copilului, anunţaţi imediat agentul de pază al magazinului respectiv şi chiar personalul magazinului. Apoi, imediat, anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau sunaţi la numărul de urgenţă 112!
- Pentru a preveni furturile din autoturisme:
- Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (sisteme GPS, genţi, borsete, telefoane mobile, aparatură electronică, etc.) chiar dacă lipsiţi pentru scurt timp.
- În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor.
- Pe perioada deplasării cu autoturismul, acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii).
- Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet.
- Pentru a preveni furturile din locuinţe:
În cazul în care plecaţi de la domiciliu pe o perioadă mai lungă, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:
- Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;
- Spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;
- Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
- Pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret. Atenţie la postările de pe reţelele de socializare, nu oferiţi amănunte cu privire la deplasările pe care urmează să le faceţi şi perioada în care lipsiţi de la domiciliu, sunt informaţii care pot fi exploatate de infractori;
- Obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.
- Recomandări pentru conducătorii auto:
- În minivacanță, dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametrii optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie (R.C.A.) și inspecția tehnică periodică (I.T.P.)!
- Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră. Pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule!
- Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
- Și oboseala la volan este una dintre cauzele des întâlnite la producerea accidentelor. Simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacţie! Așa că, la primele semne de oboseală, întrerupeți deplasarea, parcați vehiculul într-un loc sigur şi odihniți-vă.
- Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
- Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
- Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
- Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi.
NU UITAŢI !
Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.











