04 Octombrie 2024Sursa: IPJ Sălaj

AMPLĂ ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII SĂLĂJENI, ÎN COMUNE ARONDATE SECȚIEI 4 POLIȚIE RURALĂ ILEANDA

Astăzi, 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat o acțiune, cu efective mărite în sistem integrat, de tip „Razie”, în localități arondate Secției 4 Poliție Rurală Ileanda, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

La activitățile desfășurate au fost angrenați polițiști de la structurile de investigații criminale, investigarea criminalității economice, ordine publică, rutieră, protecția animalelor,dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

 

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

 

Scopul acțiunii a fost prevenirea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor de violență stradală, a furturilor, tâlhăriilor, a infracționalității economice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate traficului și consumului de droguri, a migrației ilegale, verificarea regimului de deținere a câinilor periculoși, verificarea asigurării condițiilor minime de adăpostire, hrănire, îngrijire, reproducție a animalelor, protecția și bunăstarea acestora, dar și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii sălăjeni au legitimat .... persoane, au verificat ... autovehicule, au efectuat controale la .... societăți comerciale,

 

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 68.225 de lei.  Astfel, 17 sancțiuni au fost aplicate unor participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, 15 sancțiuni au fost pentru nerespectarea legislației privind protecția animalelor, alte 20 potrivit prevederilor O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, 6 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 4 sancțiuni au fost pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și privind siguranța alimentelor, 2 sancțiuni au fost pentru delicte silvice, o sancțiune a fost la O.U.G. nr.97 din 2005 rep. privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

 

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

 

De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

 

 Totodată, au fost confiscați 33,26 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 7.893 de lei, respectiv 21,78 de metri cubi de lemn foc confiscați faptic și 11,48 de metri cubi de lemn rotund confiscați valoric.

 

Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.

 

*

 

Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie,

 

este

 

112 – APEL DE URGENŢĂ

Galerie foto