14 Martie 2024Sursa: IPJ Sălaj

INVITAȚIE DE PRESĂ

Jurnaliștii acreditați pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj sunt invitați joi, 14 martie a.c., începând cu ora 14.30, să participe la o conferință de presă comună, în cadrul căreia vor fi prezentate rezultatele obținute în urma unei acțiuni în sistem integrat, desfășurată de polițiștii și jandarmii sălăjeni, în unitățile de învățământ din județul Sălaj și în zonele adiacente acestora.                                      

Conferința de presă va fi condusă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, comisar-șef de poliție Marius-Anton STUPAR, alături de inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, colonel Vasile-Adrian CIGĂRAN, cu participarea șefei structurii de siguranță școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, inspector principal de poliție Loredana FLONTA.

Evenimentul se va desfășura la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, din municipiul Zalău, strada Tudor Vladimirescu, nr.16/A, în sala de ședințe a instituției (etajul IV).  

Vă adresăm rugămintea de a ne confirma participarea la numărul de telefon 0758 253 403, agent de poliție Bonțe Diana Ramona.

Reprezentanții mass-media sunt așteptați începând cu ora 14.20, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Vă mulțumim și vă așteptăm alături de noi!