Rezultatele acțiunilor desfășurate de polițiștii sălăjeni, în minivacanța de 1 Iunie și Rusalii.
În contextul minivacanței de 1 Iunie și Rusalii, polițiștii sălăjeni au fost la datorie, pentru ordinea și siguranța publică, fluidizarea traficului rutier și prevenirea victimizării prin diverse tipuri de infracțiuni. Au fost depistate persoane urmărite în temeiul legii sau șoferi sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 1 - 5 iunie a.c., peste 200 de poliţişti sălăjeni au fost permanent la datorie, pentru ca minivacanţa de 1 Iunie și Rusalii să fie petrecută în siguranţă de către cetățeni, iar manifestările organizate în judeţul Sălaj să se desfăşoare fără evenimente nedorite. Cei peste 200 de polițiști de ordine publică și rutieră, dar și din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au asigurat o prezență vizibilă atât în cadrul evenimentelor din județ cât și în proximitatea acestora, în fiecare zi, pentru prevenirea oricăror incidente antisociale, răspunzând prompt la toate solicitările care s-au aflat în competența de gestionare a poliției.
De asemenea, prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112 au fost primite în această perioadă 221 de solicitări, la care polițiștii au intervenit cu operativitate.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate pe parcursul celor cinci zile, polițiștii sălăjeni au legitimat 993 de persoane, au verificat peste 900 de autovehicule și au aplicat 611 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 174.131 de lei.
Totodată, au fost înregistrate 53 de infracțiuni, dintre care 11 infracțiuni la regimul circulației rutiere, 20 de infracțiuni contra persoanei, 16 infracțiuni contra patrimoniului și 6 infracțiuni de altă natură.
De asemenea, polițiștii rutieri au ridicat în vederea suspendării 57 de permise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare.
Totodată, în vederea depistării conducătorilor auto care aleg să pună în pericol, atât siguranța lor, cât și a celorlalți participanți la trafic, urcându-se la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, au fost efectuate peste 500 de testări cu aparatul etilotest.
Polițiștii sălăjeni acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității şi, totodată, sunt pregătiți să intervină atunci când situaţia o impune.
*
Cercetat penal pentru conducerea fără permis a unui autoturism neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare.
Vineri, 2 iunie a.c., la ora 09.25, în localitatea sălăjeană Tusa, polițiștii Postului de Poliție Sâg au depistat în trafic un tânăr de 16 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii sălăjeni au constatat că autoturismul nu este înmatriculat, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturism nu corespund niciunui autovehicul.
Polițiștii sălăjeni au întocmit în cauză dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare.
*
Tânăr din județul Cluj, cercetat penal pentru conducere fără permis.
Joi, 1 iunie a.c., la ora 02.40, pe drumul comunal 33 A, între localitățile sălăjene Rogna și Negreni, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Ileanda au depistat și oprit în trafic un autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Câțcău, județul Cluj.
În urma verificărilor efectuate polițiștii sălăjeni au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii sălăjeni au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
*
Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Vineri, 2 iunie a.c., la ora 20.50, pe Bulevardul Mihai Viteazu în municipiul Zalău, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au depistat și oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat 55 de ani, din localitatea sălăjeană Doba.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii sălăjeni au întocmit dosar penal, sub aspectul sâvărșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
*
Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie,
este
112 - APEL DE URGENŢĂ











