ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DIN CADRUL POLIȚIEI ORAȘULUI CEHU SILVANIEI
La data de 7 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au desfășurat o acțiune, pe raza de competență, în vederea creșterii gradului de disciplină în rândul participanților la trafic, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul comunității locale.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii sălăjeni au legitimat 102 persoane, au oprit în trafic pentru control 102 autoturisme, iar pentru neregulile constatate au aplicat 107 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de peste 22.400 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 100 au fost aplicate conducătorilor auto care nu au respectat prevederile regimului circulației rutiere pe drumurile publice, 5 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, iar alte două au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 6 certificate de înmatriculare.
Polițiștii sălăjeni vor desfășura acțiuni și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță pe șosele, asigurarea unui climat de ordine publică, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite.











