25 Aprilie 2025Sursa: IPJ Sălaj

ACȚIUNI A POLIȚIȘTILOR SĂLĂJENI PENTRU SIGURANȚA PIETONILOR

În perioada 21-27 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, acționează zilnic, pentru creșterea siguranței rutiere, având ca obiectiv principal combaterea abaterilor săvârșite de pietoni, precum și conștietizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun atunci când nu respect normele rutiere.

O atenţie deosebită va fi acordată zonelor cu potenţial de risc rutier, precum şi celor în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul acestor abateri.

Recomandăm pietonilor:

- să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea pentru pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;


-să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea pentru pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);


-să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal;


-să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament (preponderent în mediul rural), să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;


-pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;


-să nu traverseze prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie;


-copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi! – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor;

 

Pe conducătorii de vehicule îi sfătuim să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită.