18 Aprilie 2025Sursa: IPJ Sălaj

BĂRBAT REȚINUT PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

La data de 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Sărmașag au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 40 de ani, din localitatea Chieșd, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

În fapt, în jurul orei 00.45, polițiștii s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul său din localitatea Chieșd, locație în care se afla soția acestuia, încălcând astfel ordinul de protecție emis de către Judecătoria Șimleu Silvaniei.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.

 

***