05 Ianuarie 2026Sursa: IPJ SĂLAJ
DEPISTAT ÎN TIMP CE STAȚIONA PE DRUMUL PUBLIC
La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliției Rurală Ileanda au identificat un autoturism care se afla staționat pe partea carosabilă a străzii Primăverii, din localitatea Gâlgău, având motorul pornit.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 39 de ani, din comuna Gâlgău.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0.84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de polițiști.











