04 Decembrie 2025Sursa: IPJ Sălaj

La volan, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce

La data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 00.35, în localitatea Crasna, polițiștii  din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, din localitatea Valcău de Sus.

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 21 de ani avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de S-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.