21 Iulie 2025Sursa: IPJ SALAJ

RESPECTAREA NORMELOR RUTIERE, O PRIORITATE PENTRU POLIȚIȘTII SĂLĂJENI

 

În perioada 18 – 20 iulie a.c., sub coordonarea Serviciului Rutier Sălaj, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat pe raza întregului județ, în vederea asigurării unul climat de siguranță pe drumurile publice, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc cu viteză excesivă sau încalcă regulile de circulație, precum și pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului ori a substanțelor cu efect psihoactiv.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 788 de participanți la trafic și au oprit pentru control 718 de autovehicule.

668 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest în vederea depistării consumului de alcool.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 347 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 190.578 de lei.

De asemenea, ca măsură complementară, au fost reținute 33 de permise de conducere și 14 certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor, 40 au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, 40 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 4 sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil fără sistemul de tip „mâini libere”, o alta pentru neacordarea priorității de trecere, iar 149 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea altor prevederi legale.

Exemple semnificative:

BĂRBAT DE 70 DE ANI DEPISTAT FĂRĂ PERMIS

La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe drumul național 1H, în orașul Șimleu Silvaniei. 

La volamul autoturismului a fost identificat un bărbat de 70 de ani, din județul Maramureș. 

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

*

TÂNĂR OPRIT ÎN TRAFIC, CERCETAT DE POLIȚIȘTI 

La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 07.45, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe drumul județean 108D, în afara localității Crișeni. 

Cu ocazia legitimării conducătorului auto, s-a stabilit că este un tânăr de 24 de ani, din comuna Năpradea. 

Fiind testat cu aparatul etilotest, a reieșit o concentrație de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, acesta  a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. 

***

Numai respectând regulile de circulaţie, putem avea un trafic rutier în siguranţă!