Certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.
Conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 118/2019, persoana fizică poate obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care poate obține, potrivit Legii nr. 290/2004, propriul certificat de cazier judiciar.
Astfel, cererea-tip, cu datele cu caracter personal completate și motivată se depune personal la orice unitate sau subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.
Certificatul de integritate comportamentală se eliberează de regulă „pe loc” sau în cel mult 3 zile de la data solicitării.
Certificatul de integritate comportamentală este valabil 6 luni de la data eliberării și numai în scopul în care a fost eliberat.
Instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane pot solicita, cu acordul persoanei verificate, o copie de pe Registru, fără a mai fi necesară prezentarea persoanei la ghișeu (art.18 din Legea nr.118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor).
Instituțiile menționate mai sus au obligația de a solicita prezentarea certificatului de integritate comportamentală doar persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi (art.18 din Legea nr.118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor); totodată, certificatul de integritate comportamentală NU se solicită pentru participarea la concursuri, examene, titularizări, etc.